Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului a sfințit marți monumentul eroilor români din Târlișua, județul Bistrița-Năsăud. Slujba de sfințire a fost precedată de Te Deum-ul dedicat Zilei Naționale a României.
Monumentul din comuna bistrițeană a fost construit în cinstea soldaților români din localitate, căzuți pe câmpul de luptă în Primul și al Doilea Război Mondial.
Ansamblul statutar a fost amplasat în fața Bibliotecii comunale „Liviu Rebreanu” și a Căminul Cultural din Târlișua, locul de naștere al scriitorului Liviu Rebreanu.
„Pe lângă cele două simboluri importante, Stema României și soldatul anonim, deasupra monumentului, stă de veghe o cruce. Să nu uităm esența, credința și pentru a ne aminti de un vers important al imnului nostru: „Preoți, cu crucea-n frunte! Căci oastea e creștină/Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
Evenimentul a avut loc în format restrâns, în prezența autorităților administrației publice locale și județene, cu respectarea măsurilor igienico-sanitare prevăzute în reglementările aflate în vigoare, la nivel național, privind prevenirea şi limitarea răspândirii coronavirusului.
Foto credit: Radio Renaşterea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 268
Id: 72079
Data: Dec 4, 2020
Imagine:
Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu 7 decembrie, o monedă din argint cu tema 140 de ani de la nașterea .....
Data: Dec 4, 2020
Într-un interviu acordat miercuri studentului teolog Grigorie Pijin, Părintele Andrei Florariu din Belcești, județul Iași, povestește cum a crescut .....
Data: Dec 4, 2020
Compania Antibiotice Iași a inaugurat marți, de Ziua Națională, Parcul Prieteniei a+. Cu o suprafață totală de 25.000 mp, parcul amenajat în spațiul împădurit din exteriorul fabricii cuprinde o zonă cu peste 1000 de copaci și arbuști, gazon, alei pietonale și un spațiu de joacă .....
Data: Dec 4, 2020
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, îl cinstește ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Ioan Damaschin (4 decembrie).
.....Data: Dec 4, 2020
Din cauza pandemiei, tradiționalul concert de colinde intitulat „Sf. Nicolae în mijlocul copiilor” nu mai are loc. Cu toate acestea, darurile Părintelui Patriarh ajung la 100 de copiii din centrele sociale înainte de sărbătoarea Sfântului Nicolae.
Darul Patriarhului .....
Data: Dec 4, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
07 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 150
03 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 83
05 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 134
02 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 46
04 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 94
06 Sfanta Manastire Putna - Din Psalmii lui David II - Psalmul 137
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).