Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent la festival pr. Zaharia Pereş, consilier cultural la Centrul eparhial, care a transmis binecuvântarea IPS Nicolae şi a PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, precum şi bucuria că acest festival a devenit o frumoasă tradiţie locală.
Manifestarea a fost precedată de săvârşirea slujbei Deniei în biserica parohială din Giroc în prezenţa a numeroşi credincioşi şi participanţi la festival. Deschiderea celei de–a 7-a ediţii a avut loc în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor organizatoare, dar şi a numeroşi oaspeţi din localităţile învecinate şi nu numai.
Cu acest prilej, au participat elevi de la Centrul de cultură şi artă al Judeţului Timiş, coordonaţi de prof. Ciprian Cipu, dar şi copii şi tineri de la mai multe parohii timişene. Aceştia au vestit Patimile Domnului în sunet de toacă şi priceasnă, susţinând un adevărat concert de toacă şi cântări bisericeşti, specifice acestei perioade. Pentru eveniment au fost pregătite 33 de toace, număr simbolic ce aminteşte vârsta Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Festivalul cultural-spiritual “În glas de toacă” a fost organizat de Consiliul Local şi Primăria Giroc în colaborare cu Centrul de cultură şi artă al judeţului Timiş, Mitropolia Banatului şi Consiliul Judeţean Timiş. (Sursa: mitropolia-banatului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 602
Id: 39891
Data: Apr 17, 2014
Imagine:
Data: Apr 17, 2014
Data: Apr 17, 2014
Data: Apr 17, 2014
Data: Apr 17, 2014
Data: Apr 17, 2014
Pregatirile pentru Cina cea de Taina (Mt. XXVI, 17-19; Mc. XIV, 12- 16; Lc. XXII, 7-13).
Dupa .....
Data: Apr 17, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).