Parohia 'Invierea Domnului' din Iasi isi va serba duminica, 15 aprilie 2012, principalul hram. Biserica acestei parohii se afla intr-un proces avansat de constructie, in prezent lucrandu-se la fundatia sfantului lacas. In acelasi timp, prin grija parintelui Ştefan Chiruta, parohia a derulat si a sprijinit mai multe proiecte filantropice si educative, informeaza Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.Singura biserica inchinata Invierii Domnului din Iasi, aflata in cartierul Dacia, va imbraca duminica straie de sarbatoare. Programul liturgic va fi cel obisnuit din noaptea Invierii. Sfanta Liturghie va fi oficiata de soborul de preoti slujitori ai parohiei in paraclisul 'Invierea Domnului', aflat in apropierea bisericii mari. Asa cum este traditia, la finalul slujbei din noaptea Invierii vor fi sfintite pasca, ouale, cozonacul si carnea, ce vor fi aduse de enoriasi. La Vecernia din prima zi de Pasti se va oficia pomenirea pentru ctitorii care au plecat la Domnul. 'Credinciosii din parohie sunt deosebit de bucurosi pentru ca au un hram deosebit, Invierea Domnului. Din anul 2007 am primit un al doilea hram, Sfantul Chiril al Alexandriei, pentru a avea o slujba cu prezenta mai multor slujitori ai sfantului altar', a spus pr. paroh Ştefan Chiruta. Activitati filantropice pentru persoanele nevoiaseIn toate perioadele anului, parohia 'Invierea Domnului' organizeaza actiuni filantropice. Acestea au fost intensificate in perioada Postului Mare. 'De la inceputul anului, activitatile filantropice din parohia noastra insumeaza 5.000 de lei. Suntem foarte des cercetati de cei aflati in nevoie. Asa stiu si ei, ca cel sarac crede pe cel sarac, si ii da si lui. Parohia noastra a contribuit cu 1.000 de lei pentru masa care va fi oferita de parohia 'Sfintii Imparati Constantin si Elena' - Galata din Iasi copiilor din Centrul de Plasament 'Gulliver', in prima zi de Pasti. Cu prilejul sarbatorilor de Pasti, am mai oferit 1.000 de lei Centrului pentru copii defavorizati din mediul rural 'Sfantul Andrei' al Asociatiei 'Familia Nostra' din Iasi. Am avut bucuria sa fim alaturi de corul copiilor de la Şcoala 'Alexandru Vlahuta', dirijat de prof. Ilie Hrubaru, cu suma de 700 de lei pentru ca au obtinut premiul al III-lea la faza nationala a Olimpiadei de interpretare instrumentala, vocala, coregrafica si studii teoretice din acest an. De asemenea, s-a mai acordat suma de 500 de lei elevei Madalina Lefter, care este din parohia noastra, pentru ca a castigat marele premiu la un concurs in Italia. Cu sprijinul enoriasilor nostri, am ajutat cu suma de 1.700 de lei o mama a trei copii din parohie cu probleme de sanatate sa se racordeze la reteaua de gaz', a amintit pr. paroh Ştefan Chiruta. Demisolul, afectat de panza freaticaParohia 'Invierea Domnului' din cartierul iesean Dacia a fost infiintata in 1990, cu binecuvantarea Inalt Preasfintitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei si Radautilor, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor. In prezent, slujbele se oficiaza intr-o capela aflata in curtea bisericii. Constructia bisericii a inceput in anul 1993 cu sapaturile pentru fundatie. 'In timp, lucrarile au evoluat, dar demisolul a fost afectat de panza freatica. Apa a spart planseul, betonul turnat transformandu-se in cenusa. Au fost realizate puturi colectoare in jurul bisericii, dar acestea nu fac fata mai ales cand precipitatiile sunt in cantitati mari. S-a realizat un proiect pentru drenaj destul de costisitor. Cand am sapat putul central colector, care ar fi trebuit sa aiba o adancime de peste zece metri, terenul a inceput sa se surpe. Au fost dezveliti toti peretii de la demisol pana la radier. A fost dat jos materialul izolant pentru a veni cu solutiile moderne, actuale pentru izolatie. Dorim sa realizam puturi mai largi, pentru ca drenajul de jur-imprejur e greu de executat', s-a exprimat pr. paroh Ştefan Chiruta. 'Perioada lucrarilor la biserica noastra este una a patimilor'Pentru a nu se degrada lucrarile de constructie, biserica a fost acoperita cu tabla zincata de cupru. Banii pentru acoperis au provenit de la Primaria Iasi si de la Guvernul Romaniei. Enoriasii au contribuit financiar la manopera. 'Foarte multi credinciosi ne intreaba de ce nu se slujeste in interiorul bisericii, din moment ce in exterior lucrarile sunt aproape finalizate. Nu putem sa oficiem sfintele slujbe in noul sfant lacas pentru ca demisolul este cu probleme. In interior trebuie realizata instalatia electrica si cea termica. Mai sunt cateva lucrari de corectare a unor defectiuni in interior la stalpii de rezistenta. Perioada lucrarilor la biserica noastra este una a patimilor. Am ales un hram atat de insemnat incat socotim ca nu suntem destul de vrednici inaintea lui Dumnezeu sa ridicam biserica in cinstea Sfintei Sale Invieri. Nadajduim ca va veni vremea cand Dumnezeu va randui finalizarea acestei lucrari, iar lumina din noaptea Sfintei Invieri se va aprinde din fata sfantului altar al noii biserici', a remarcat pr. paroh Ştefan Chiruta.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 826
Id: 21273
Data: Apr 13, 2012
Imagine:
Calea Crucii, care urmareste drumul pe care Mantuitorul Iisus l-a parcurs spre Golgota, a fost numita oficial 'Via Dolorosa' ('Calea Durerii') sau 'Statiunile Caii Crucii' in secolul al XVI-lea, desi multi cred ca franciscanii ar fi fost cei care ar fi pus bazele venerarii acestui parcurs .....
Data: Apr 13, 2012
'Drumul suferintei' (via dolorosa) lui Hristos porneste din actul plin de dragoste al Intruparii si se sfarseste, prin Moarte, in Inviere. Caci Hristos, 'Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu, ci S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea .....
Data: Apr 13, 2012
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am ajuns si anul acesta in Sfanta si Marea Vineri din Saptamana Sfintelor Patimiri ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Astazi, Biserica prin sfintele ei slujbe si prin lecturile din pericopele evanghelice ne aduce aminte de sfintele, .....
Data: Apr 13, 2012
Duc la moarte pe Datatorul vietii. Şi s-a facut aceasta pentru noi, prin puterea si iconomia dumnezeiasca mai presus de minte, patimirea si sfarsitul Lui risipind intr-un mod neasteptat planul iudeilor. Şi ei au luat pe Iisus si L-au dus ca sa fie rastignit. Şi ducandu-Şi crucea, a iesit la .....
Data: Apr 13, 2012
Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Targoviștei, in Joia Mare, la 12 aprilie 2012, s-a desfasurat la Targoviste, sub coordonarea cunoscutului artist plastic Mihai Şerbanescu, traditionala manifestare, intitulata Calea Luminii . Dupa savarsirea .....
Data: Apr 13, 2012
Mai multi batrani imobilizati la pat din Craiova au primit joi, 12 aprilie 2012, vizita Inalt Preasfintitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, care le-a daruit pachete cu alimente si le-a vorbit despre bucuria intampinarii Sfintele Sarbatori de Pasti, dupa cum ne .....
Data: Apr 13, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).