In Vechiul Testament, sarbatoarea (hag) era prin excelenta insotita de pelerinaj. Asa cum se observa din Iesire 23:15-17, cele trei sarbatori principale ale anului, Azimele, Secerisul si Culesul, presupun si "infatisari" inaintea Domnului: "De trei ori in an sa-Mi praznuiesti: Sa tii sarbatoarea azimelor. Şapte zile sa mananci azime in timpul lunii lui Aviv cum ti-am poruncit, caci in acea luna ai iesit din Egipt; sa nu te infatisezi inaintea Mea cu mana goala. Sa tii apoi sarbatoarea secerisului si a strangerii celor dintai roade ale tale, pe care le-ai semanat in tarina ta, si sarbatoarea strangerii roadelor toamna, cand aduni de pe camp munca ta. De trei ori pe an sa se infatiseze inaintea Domnului Dumnezeului tau toti cei de parte barbateasca ai tai".De altfel, ebraicul hag, "sarbatoare", se inrudeste cu arabul haj "pelerinaj". De ce insa aceasta legatura?Mai intai, se cuvinte sa cercetam mai indeaproape versetul 17. Traducand mai aproape de original, el suna: "Sa fie vazut (ebr. yera'eh) tot cel de parte barbateasca al tau la fata ('el paney) Domnului Iahve". Varianta paralela din Iesire 34:23 are insa o diferenta semnificativa: in loc de prepozitia 'el "la", "catre" (din expresia "la fata Domnului"), este pus 'et, marca acuzativului. Cercetatorii considera ca de fapt asa era textul original. Vocalizarea verbului yera'eh trebuie si ea inteleasa altfel, yir'eh, fiindca, dupa cum se stie, vocalele au fost adaugate ulterior textului original, astfel ca are intaietate in exegeza forma strict consonantica. Versetul ar fi astfel: "Sa vada tot cel de parte barbateasca al tau fata Domnului Iahve, Dumnezeul lui Israel". De aici deducem un element teologic deosebit de important pentru sarbatoarea-pelerinaj: scopul principal nu era simpla prezenta, "infatisare" inaintea Domnului (cum traduce Biblia Sinodala), ci teofania, aratarea lui Dumnezeu. Cel care participa la sarbatoarea cu pelerinaj se intalnea cu divinitatea, "Ii vedea fata", asa cum se exprima plastic Scriptura.O sarbatoare praznuita la domiciliu nu dadea posibilitatea teofaniei, pentru ca Dumnezeu "locuia" in Templul din Ierusalim. La sfintirea templului lui Solomon, in 3 Regi 8:11-13 se spune: "Şi n-au putut preotii sa stea la slujba, din pricina norului, caci slava Domnului umpluse templul Domnului. Atunci Solomon a zis: "Domnul a spus ca binevoieste sa locuiasca in norul cel intunecos. Eu Ţi-am zidit templul pentru locuinta, in care Tu sa petreci in veci"". Desi Solomon arata ca "Cerul si cerul cerurilor nu Te incap, cu atat mai putin acest templu pe care l-am zidit numelui Tau" (3 Regi 8:27), totusi templul devine singurul loc de pe pamant in care omul se intalneste cu Dumnezeu: "Ci la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul vostru din toate semintiile voastre, ca sa-Şi puna numele Sau asupra lui, sa veniti sa-l cercetati. Acolo sa aduceti arderile de tot ale voastre si jertfele voastre, zeciuielile voastre si ridicarea mainilor voastre, fagaduintele voastre, prinoasele voastre cele de buna voie si jertfele voastre de pace, pe intaii nascuti ai vitelor voastre mari si ai vitelor voastre mici; Sa mancati acolo inaintea Domnului Dumnezeului vostru si sa va veseliti cu familiile voastre pentru toate cate au facut mainile voastre si cu cate v-a binecuvantat Domnul Dumnezeul vostru" (Deuteronom 12:5-7).Dintre toate locurile lumii, Dumnezeu alege doar Sionul, Ierusalimul, sa-si "puna numele Sau" acolo. Numele reprezinta in teologia biblica vechi-testamentara manifestarea directa a persoanei care il poarta, de aceea prezenta numelui divin in templu asigura prezenta energiei dumnezeiesti. Daca Dumnezeu ramane in Sine necircumscris spatiului, neincaput de "cerurile cerurilor", El ii permite insa omului sa-L cunoasca in lucrarea Lui de bunatate, adica prin nume. Asa Il recunoastem pe Dumnezeu ca fiind "Iahve, Iahve, Dumnezeu, iubitor de oameni, milostiv, indelung-rabdator, plin de indurare si de dreptate, Care pazeste adevarul si arata mila la mii de neamuri; Care iarta vina si razvratirea si pacatul, dar nu lasa nepedepsit pe cel ce pacatuieste" (Iesire 34:6-7).Dar prezenta numelui in templu sugereaza si legatura personala dintre Dumnezeu si om. Dumnezeu devine pentru inchinator o persoana un "Tu" careia poti sa I te adresezi pe nume. De cate ori rostim "Domnul", ne referim de fapt la numele personal divin, Iahve, cel inefabil si sfant, pe care traducatorii Septuagintei, din mare evlavie, l-au redat prin kyrios "Domnul".Pelerinajul obisnuit al sarbatorilor ebraice face practic posibila intrarea credinciosului in spatiul sacru al sanctuarului si comunicarea cu Dumnezeu personal, in baza teofaniei pe care Acesta o promite.Un pelerinaj teofanic special se intalneste in viata Sfantului Ilie. Acesta este salvat de mania lui Ahab, iar un inger ii porunceste: "Scoala de mananca si bea, ca lunga-ti este calea!" (3 Regi 19:7). Intarit cu hrana ingerului, Ilie "a mers patruzeci de zile si patruzeci de nopti, pana la Horeb, muntele lui Dumnezeu" (v. 8). Ajuns la Horeb, muntele revelatiei Legii lui Moise, Ilie se bucura de vederea duhovniceasca a lui Dumnezeu: "A zis Domnul: "Iesi si stai pe munte inaintea fetei Domnului! Ca iata Domnul va trece (…) Iar dupa foc va fi adiere de vant lin si acolo va fi Domnul"" (3 Regi 19:11-12).Pelerinajul de 40 de zile al Sfantului Ilie, cu asceza maxima (dupa hrana ingerului, textul lasa de inteles ca Sfantul Ilie nu a mai mancat si nu a mai baut nimic), repeta experienta duhovniceasca a lui Moise, care la fel n-a mancat si n-a baut nimic in "pelerinajul" sau de 40 de zile pe varful muntelui Sinai (cf. Deuteronom 9:9-10). La capatul pelerinajului prin pustie, Sfantul Ilie se intalneste cu Dumnezeu in "adierea de vant", adica in "duh" (in ebraica ruah inseamna deopotriva "vant" si "duh").Experienta vederii lui Dumnezeu de pe Sinai a fost scopul Iesirii din Egipt, actul de constituire a poporului Israel. Moise ii cere faraonului in Iesire 3:18: "Domnul Dumnezeul evreilor ne-a chemat. Lasa-ne dar sa mergem in pustie, cale de trei zile, ca sa aducem jertfa Dumnezeului nostru". Dupa impotrivirile egiptenilor, Moise cere iarasi, motivand: "Vom merge cu cei tineri si cu cei batrani ai nostri, cu fiii nostri, cu fiicele noastre, cu oile noastre si cu boii nostri, caci e sarbatoarea Domnului Dumnezeului nostru". Asadar Exodul din Egipt apare si el ca un pelerinaj al fiilor lui Israel la muntele Sinai, locul unde Iahve i S-a aratat lui Moise in rugul aprins. Citit in aceasta cheie, intreg Pentateuhul devine rodul unui pelerinaj binecuvantat. Capitolele 1-19 din Iesire descriu parcursul pana la muntele Sinai, iar Numeri 10:11 pana la 33:48 plecarea din Sinai pana in sesurile Moabului, in fata Ierihonului. Abia Iosua ii va conduce pe fiii lui Israel in Canaan, dar Legea (din Iesire 20 pana la sfarsitul cartii, apoi intreaga carte a Leviticului si inceputul cartii Numerii pana la 10:10) reprezinta teofania de pe muntele Sinai, efectul pelerinajului facut de Israel. Daca Moise si Ilie au postit vreme de 40 de zile si nopti pentru a se intalni cu Dumnezeu pe varful muntelui, si israelitii trebuie sa se pregateasca spiritual pentru pelerinaj: vreme de 40 de ani postesc mancand doar mana si band apa in chip minunat din stanca. (Articol semnat de lect. dr. Alexandru Mihaila si publicat in "Ziarul Lumina" din data de 27 octombrie 2012)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 748

Id: 34893

Data: Oct 24, 2013

Imagine: