Noi perspective de canonizări la Suceava

La solicitarea unui credincios, Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților a detaliat ce persoane cu viață sfantă ar putea fi propuse spre canonziare de eparhie, in viitorul apropiat.

„Bucovina are, slavă Domnului, suficienți sfinți, ce este drept, necanonizați incă, și care sunt in atenția Bisericii: Mitropoliții Teoctist și Anastasie Crimca, Cuviosul Vasile de la Moldovița și alții. Aceștia vor fi incluși in lista celor propuși abia după canonizările din 2025”, a subliniat IPS Calinic in rubrica Răspunsul ierarhului din 14 septembrie.

Mitropolitul Teoctist I al Moldovei (cca. 1410 – 18 noiembrie 1477) este ierarhul care l-a uns domn pe Sfantul Ștefan cel Mare și care i-a fost sfetnic domnitorului in perioada grea de plină ofensivă otomană asupra Europei. Mormantul său se află la Mănăstirea Putna.

Ungerea Sf. Domnitor Ștefan, frescă. Foto credit: Mănăstirea Putna

Mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei (cca.1560 – 19 ianuarie 1629) a avut o bogată activitate filantropică și culturală in calitate de Mitropolit al Moldovei. Fiu de negustor instărit din Suceava, nepot de soră al vestiților boieri Stroicești – posibil nepotul boierului Luca Stroici, ierarhul a fost ctitorul primului spital public din Moldova. Mormantul său se află la Mănăstirea Dragomirna.

Mitropolitul Anastasie Crimca. Sursă foto: Mănăstirea Dragomirna

Cuviosul Vasile de la Moldoviţa (secolul 15) a fost egumen la Mănăstirea Moldovița. Era cunoscut pentru darul facerii de minuni și al inainte-vederii. Avea ucenici in Muntele Athos și la Mănăstirea Studion, de unde a adus zeci de manuscrise bisericești la mănăstirea sa. El a intemeiat la Moldovița și o vestită școală de monahi cateheți și caligrafi, pentru folosul bisericilor de la sate.

Momentan, Subcomisia sinodală pentru canonizarea sfinților romani face demersuri pentru oficializarea sfințeniei mai multor mărturisitori din perioada comunistă. Este vorba de peste 10 persoane, intre care preotul profesor Dumitru Stăniloae, arhimandriții Cleopa Ilie și Gherasim Iscu.

Canonizările vor fi proclamate in 2025, cand Biserica Ortodoxă Romană implinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.

Propunerile Sucevei vor fi inaintate cel mai probabil după această serie de canonizări.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 77

Id: 79169

Data: Sep 21, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).