Omilia a 16-a a Sfantului Grigorie Palama

In omilia a 16-a, Sfantul Grigorie Palama vorbeste despre realitatea prezentei stricaciunii in creatie si despre marele dar al invierii firii omenesti din stricaciune prin Intruparea Mantuitorului.Chiar daca adesea nasterea si perpetuarea speciei erau vazute de multi doar in aspectul lor limitat de simpla regenerare numerica, ca o victorie a firii omenesti asupra mortii, totusi in aceasta omilie ni se spune ca fiecare nastere, daca nu intra in contextul asumarii Intruparii lui Hristos, este un inceput al stricaciunii individuale. Bineinteles, aceasta stricaciune este remediabila, insa realitatea ei este incontestabila. Pe aceeasi linie cu Sfantul Ioan Gura de Aur si de altfel cu toata traditia ortodoxa, Sfantul Grigorie explica faptul ca exista doua feluri de "stricaciune". Patimirile naturale si inocente, pe care de altfel le-a asumat si Mantuitorul la Intrupare (setea, foamea, oboseala etc.), sunt o prima manifestare a slabiciunii firii omenesti. Aceste patimiri nu sunt insa legate de o aplecare rea a vointei, de aceea nici nu pot fi condamnate in vreun fel. Raman insa semne ale decaderii firii omenesti.Mantuitorul Hristos, noul AdamCel de-al doilea fel de patimiri, in general rezultate din miscarile voluntare ale omului, induc si impun descompunerea, decadenta, distrugerea si completa disparitie a trupului omenesc, manifestate prin imbatranire si moarte. Hristos prin Intrupare nu a facut experienta patimirii pacatoase, ci, respingand-o in propria Persoana, a asumat firea umana ca un nou Adam, in integritatea ei atinsa totusi de pecetea patimirilor inocente, si a indumnezeit firea sa umana, urcand-o inca de la inceputul asumarii ei pe treapta indumnezeirii: "Cuvantul lui Dumnezeu a luat trup ca al nostru si, chiar daca este preacurat, este totusi supus mortii si patimirii. Sufletul Sau insa este mai presus de toate patimile si acel suflet nu putea cu nici un chip sa primeasca moartea pe care diavolul a strecurat-o printre oameni. Şi chiar daca trupul era supus mortii si patimilor (ireprosabile), diavolul a fost inselat atunci cand a atacat trupul muritor si patimitor al lui Hristos si fara de voia lui a adus Lumina in ascunzisurile cele intunecate si infricosate ale iadului". Este credinta intr-o realitate care poate transforma omul din orice fel de circumstante istorice, politice sau sociale. Una din cantarile Bisericii Ortodoxe afirma ca Domnul este: "rau de viata, ce din Tatal curge, si Care in groapa apunand va da lumii nestricaciunea".Adevar ontologic in cheie rationalaNu stiu cum se poate intelege acest adevar ontologic in cheie rationala. Cautarile neintrerupte ale omului par a trece pe langa esenta tuturor problemelor. Se ajunge pana la a se afirma ca "cultura europeana este si va fi crestina in masura in care are nevoie sa-si regaseasca centralitatea. Regandirea modelului in jurul valorilor centrale va fi insa una laica, rational-metafizica. Cand Nietzsche declama ca "Dumnezeu a murit", el nu face decat sa se inscrie in spiritul veacului pentru care nu mai exista un "dincolo", in sensul ca totul apare acum in intrupare. Modelul european s-a dovedit apt sa explice si sa valorifice nihilismele si formalismele veacului. Ele reprezinta expresia cea mai pura a acestui model: libertatea spiritului de a-si alege axiomele. Formele isi dau singure diversul. Formalismele sunt solidare cu esentialul culturii europene, in masura in care ele sunt deschise, libere si permanent creatoare. Asa s-a implinit modelul cultural european in veacul nostru. Dar a venit vremea ca el sa se dovedeasca nu doar deplin si folositor, ci si mantuitor (Constantin Nicolaescu). Lupta absurda pentru castigul van al variilor libertati uita parca amanuntul atat de nebagat in seama ca nu suntem nemuritori prin natura si ca nemurirea sufletului, suflet de care se leaga toate cautarile de model, este un dar al vointei lui Dumnezeu. Şi cum Dumnezeu nu este un concept al crestinismului, ci o realitate a lumii intregi, pe care crestinsmul se straduieste sa o vesteasca tuturor, omul trebuie sa isi dea seama ca este in fata unor alegeri ontologice si nu doar preferential-culturale: "Şi a fagaduit celor credinciosi, prin Invierea Sa, puterea nemuririi; si nu numai ca ei vor ramane nemuritori, ci si departe de chinul cel vesnic al iadului, petrecand cu ingerii si desfatandu-se intru imparatia cea vesnica si nestricacioasa".Crestinii, urmatori ai Domnului HristosCrestinul devine astfel urmator al lui Hristos, ducand mai departe toate neputintele fara de repros ale acestei lumi, dar vestind, prin experienta, vestea cea buna a Invierii. Spune parintele Teofil atat de frumos: "La Pasti se spune: "Sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina Invierii si bucurati-va zicand, luminati sa-L auzim cantandu-I cantare de biruinta". Cand poate ajunge omul sa se incredinteze despre Invierea Domnului Hristos? Cand isi curateste simtirile, cand se face receptiv pentru Invierea cea mai presus de lume, cand il invredniceste Dumnezeu sa fie incredintat, nu numai informat, despre Invierea Domnului Hristos". Iesirea din lantul aparent de netrecut al mecanicitatii care ne inconjoara va fi posibila prin incredintarea ca, chiar purtand in noi apropierea de moartea cea trupeasca, devenim, mai ales prin aceasta, vestitori ai vietii celei ce nu are sfarsit. Avem insa nevoie sa simtim, in neputinta noastra, ca Dumnezeu vrea cu tot pretul sa il aduca pe om in starea de inviere: "Deci relele acestea vatamatoare sunt de folos pentru cei credinciosi, care le rabda spre indreptarea pacatelor, spre lucrarea infranarii, spre incercare, spre intelegerea zbuciumului acestei vieti de acum", spune Sfantul Grigorie Palama. Iar parintele Teofil parca il completeaza: "Invierea Domnului nostru Iisus Hristos nu este ceva separat de noi, ci este ceva care trebuie sa se intample si in noi. Viata unui crestin adevarat, a unui crestin botezat si traitor al Evangheliei este de fapt o viata in Inviere. Noi am inviat impreuna cu Domnul Hristos, traim in Inviere, suntem fiii Invierii si avem in fata inaltarea, suntem candidati ai inaltarii la cer impreuna cu Domnul Hristos si asteptam inaltarea noastra la cer. Ca sa ajungem la inaltarea la cer trebuie mai intai sa ne inaltam peste lumea aceasta, sa ne inaltam peste pacatele noastre, sa nu mai admitem in viata noastra nici un fel de lucru rau si atunci inaltati fiind peste pacate, inaltandu-ne prin virtuti, putem ajunge si la inaltarea impreuna cu Domnul nostru Iisus Hristos. Ortodoxia nu este atat cu tragismul suferintei Mantuitorului, ci este cu bucuria Invierii. Cand avem bucuria Invierii suntem in miezul Ortodoxiei"." Relele acestea vatamatoare sunt de folos pentru cei credinciosi, care le rabda spre indreptarea pacatelor, spre lucrarea infranarii, spre incercare, spre intelegerea zbuciumului acestei vieti de acum." - Sfantul Grigorie Palama. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data 2 octombrie 2010, semnat de Pr. Roger Coresciuc)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 520

Id: 29552

Data: Mar 28, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar