Notiunea de virtute, omniprezenta in literatura ascetica, este intalnita des si in Omilii. In Omilia a 40-a, Sfantul Grigorie precizeaza ca Sfantul Ioan Botezatorul a fost prigonit si ucis din cauza virtutii. Ca orice fapta savarsita cu impreuna-lucrarea harului dumnezeiesc, inaintarea in virtute este prezentata ca fiind strans legata de isihie.Ca si in cazul Sfantului Ioan Botezatorul, toti cei iubitori de virtute, "urmand pe Inaintemergatorul harului, s-au despartit de lume si au fugit departe de adunarea celor care au ramas alipiti de ea". Virtutea poate fi "faptuitoare" sau "contemplativa". Virtutea faptuitoare este necesara in orice demers ascetic. Vederea duhovniceasca nu este posibila fara progresul in virtute, iar cei care pretind ca ar avea vreo vedere duhovniceasca, dar nu fac nici un efort ascetic, se gasesc in inselare: "Prin post si cumpatare, omul din afara se nimiceste; si pe cat acesta se strica, pe atata omul dinlauntru se innoieste. Caci se spune: "Pantecele gras nu zamisleste o minte ascutita". Asadar, pantecele care a fost subtiat prin post si infranare, acela si mintea neaparat o ascute". Virtutea contemplativa, strans legata si dependenta de virtutea faptuitoare, se refera, mai mult decat virtutea faptuitoare, la procesul de induhovnicire si de curatire a mintii de orice cugetare patimasa. Lucrarea ei este cu neputinta fara asceza trupeasca. Pentru a o descrie, Sfantul Grigorie Palama foloseste o imagine plastica deosebit de relevanta. Referindu-se la parabola fiului risipitor, spune: "De aceea si Tatal milostivirilor coborand l-a intampinat si imbratisandu-l l-a sarutat si a poruncit slujitorilor Sai, adica preotilor, sa-l invesmanteze in haina Sa cea mai buna, adica in vrednicia de fiu, pe care o imbracase si mai inainte prin Sfantul Botez, si sa puna inel in degetul lui, adica in partea activa a sufletului sau, care se vadeste prin mana, si sa-i aseze pecetea virtutii lucratoare, zalog al mostenirii viitoare". Virtutea contemplativa, sustinuta de demersul ascetic trupesc si sufletesc, il face pe om capabil de vederea Parintelui sau: "Sa ne apucam si noi fratilor de lucrarea pocaintei, ferindu-ne de cel rau si de turmele lui. Sa stam departe de porci si de roscovele care ii hraneau pe ei, adica de patimile cele spurcate. Sa alergam catre Tatal nestricaciunii si Datatorul de viata, pe calea vietii prin virtuti. Ca si fiul risipitor, care, precum am invatat de la Mantuitorul, pana cand a fost in tara patimilor, chiar daca a chibzuit si a grait cuvinte de pocainta, nu a dobandit nimic bun, ci numai parasind acele fapte ale pacatului si degraba venind catre tatal sau a ajuns sa capete chiar mai mult decat nadajduia, pastrand in el neatinsa sfintenia harului dumnezeiesc"."Strapungerea inimii"Un alt termen intalnit in Omiliile Sfantului Grigorie Palama este acela de "strapungerea inimii". Greu de tradus fidel in limba romana din cauza complexitatii, ... are un sens destul de apropiat de rangul semantic oferit de termenul "pocainta". "Strapungerea inimii, parerea de rau pentru pacate sau simtirea plina de durere bucuroasa" se incadreaza in categoria starilor sufletesti marcate de ostenelile trupesti practicate in vederea dobandirii curatiei. Alaturi de post, cumpatare, pocainta pentru starile de pacat, ęáô?íőiéň isi pune pecetea asupra oricarui demers ascetic: "Desfatarea nu este numai pricina a pacatului, dar si a necredintei. Prin urmare, postul si cumpatarea sunt de folos nu numai pentru virtute, dar si pentru inchinarea la Dumnezeu. Caci trebuie ca postul sa fie insotit de cumpatare, intristarea sufletului pentru Dumnezeu, si acel simtamant sfasietor care lucreaza pocainta cea fara preget pentru dobandirea mantuirii; caci fara de o inima infranta si zdrobita nu este cu putinta sa fii cuprins de adevarata pocainta". Intalnim acest termen si in Omilia a 44-a. Omis din traducerea in limba romana, ęáô?íőiéň este prezent in textul grecesc: "Cand te rogi Domnului cu strapungere de inima si cu durerea cea plina de dulceata, atat pentru tine, cat si pentru fiecare om, cunoscut sau necunoscut, dusman sau prieten, sa stii ca il iubesti pe semenul tau din toata inima". In Omilia a 29-a, Sfantul Grigorie Palama spune de asemenea: "Astfel si noi, fratilor, sa ne inchinam si sa cadem cu fata la pamant si sa plangem, precum insusi David ne indeamna, in fata Domnului, Care ne-a zidit pe noi si ne-a chemat la pocainta, la intristarea mantuitoare, la plansul pocaintei si la mustrarea de cuget".Adevarata isihieŞi virtutea, si strapungerea inimii il pregatesc pe om pentru adevarata isihie. Termenul, atat de prezent in lucrarile polemice ale Sfantului Grigorie Palama, este intalnit si in Omilii, cu precadere in Omilia a 53-a, si este definit ca fiind starea de "oprire a mintii si retragere din lume, uitarea celor de jos, initierea in tainele de sus, lepadarea cugetarii pentru aflarea a ceea ce este mai bun". "Linistea" sau "linistirea" este starea care precede momentul descoperirii tainelor dumnezeiesti, prin rugaciune si dezlipire de orice gand care ar putea sa impiedice o relatie nemijlocita cu Dumnezeu. In aceasta stare, sufletul omului este mult mai disponibil pentru aceasta relatie. Sfantul Grigorie Palama caracterizeaza aceasta stare in aceeasi Omilie: "Este temeiul insusi al adevaratei vederi dumnezeiesti, si ca sa spunem mai propriu, singurul chip al adevaratei bune randuieli din suflet". Sfantul Ioan Scararul dedica un capitol intreg din Scara "sfintitei linistiri a trupului si a sufletului". Abordarea acestui termen de catre Sfantul Grigorie Palama este foarte apropiata de cea a Sfantului Ioan Scararul: "Linistirea sufletului este constiinta gandurilor si cugetarea nefurata (...). Cel ce se linisteste se sarguieste sa inchida netrupescul in casa trupeasca". In aceeasi ordine de idei, Sfantul Grigorie Palama precizeaza: "Contemplarea (nascuta din isihie, n.n) este rodul insanatosirii sufletesti, fiind ca un sfarsit si un chip indumnezeitor, caci prin aceasta s-a lucrat indumnezeirea omului (...), prin petrecerea in isihie". Cel ce se linisteste cunoaste, asa cum spune Sfantul Ioan Scararul, "abis de taine" si astfel "cei ce si-au curatit inima prin sfanta isihie Il contempla in ei insisi pe Dumnezeu ca intr-o oglinda, prin lumina cea mai presus de minte si de simtire, care este unita cu acestia in chip de negrait".(Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 13 noiembrie 2010, semnat de pr. Roger Coresciuc)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1132

Id: 29555

Data: Mar 28, 2013

Imagine: