Departamentul Pro Vita, din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, lansează campania „Dincolo de fiecare chip există o inimă!”.
Campania are ca scop cultivarea unor atitudini de acceptare și integrare a copiilor cu dizabilităţi fizice și cu aspect fizic diferit. Activitățile se vor desfășura în mediul online, dar și fizic, până în luna martie a anului viitor, anunță Pro Vita Iași.
„Această campanie este necesară pentru a lărgi cercul de acceptare pentru persoanele cu afecțiuni craniofaciale și dizabilități fizice și totodată pentru sensibilizarea semenilor cu privire la provocările cu care se confruntă zilnic acești copii”, consideră preoteasa Carmen Achirei, inițiatoarea campaniei și mama Ioanei, o fetiță de cinci ani cu malformații craniofaciale.
„Consider că această campanie are dublu scop: pe de o parte, oferim copiilor cu aspect diferit oportunitatea de a-și exprima cu încredere potențialul maxim în contextele sociale pe care le întâlnesc, precum și șansa de a se bucura de acceptarea și integrarea de care beneficiază toți copiii (sunt acceptați pentru ceea ce sunt)”.
„Pe de altă parte, campania oferă o resursă de dezvoltare personală chiar și pentru copiii tipici, care sunt provocați să conștientizeze și să accepte faptul că dincolo de orice chip există o inimă care dorește să ofere și să primească iubire asemenea lor”.
Campania vizează alcătuirea unui ghid dedicat părinților care au copii cu deficiențe fizice și o mini serie de clipuri video cu recomandări pentru părinții care au copii tipici.
Vor avea loc mai multe activități dedicate elevilor ieșeni, sub denumirea „În papucii unui copil special”, dar și ateliere de lectură dedicate copiilor mai mici. Un alt obiectiv important este lansarea unui grup suport pentru părinții care au copii cu deficiențe fizice.
Ziua de lansare aleasă – 9 martie este simbolică, a declarat pr. Dragoș Bălinișteanu, coordonator al proiectului. „Astăzi ne amintim de cei 40 de mucenici, tineri care ne aduc înaintea ochilor ideea de jertfă și de răbdare. Copiii cu dizabilități fizice și cu aspect diferit sunt de cele mai multe ori stigmatizați de cei din jur și de aceea creșterea lor presupune o jertfă și multă răbdare, din partea lor, dar și a părinților lor”.
Foto credit: Pro Vita Iași
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 292
Id: 72962
Data: Mar 10, 2021
Imagine:
PS Damaschin Dorneanul a propus luni înființarea unui centru pentru tratarea dependențelor în cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Propunerea a fost enunțată la o sinaxă cu duhovnicii, stareții și starețele din Eparhie.
Episcopul vicar al .....
Data: Mar 10, 2021
Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu și Palatul Comisiei Europene a Dunării din Galați vor reprezenta ţara noastră în competiția internațională pentru obținerea Mărcii Patrimoniului European 2021, a
Data: Mar 10, 2021
În curtea fostului penitenciar din Piteşti va fi construit un lăcaş de cult în amintirea deţinuţilor care au suferit represalii din partea regimului comunist. Piatra de temelie a fost aşezată luni de Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului.
Responsabil .....
Data: Mar 10, 2021
Trailerul filmului „Omul lui Dumnezeu” (Man of God) a fost lansat oficial marţi, 9 martie. Filmul regizat de Yelena Popovic este dedicat vieţii şi activităţii Sfântului Nectarie de la Eghina.
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a oficiat în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți cununia lui Richard cu Amaris-Irina, credincioși care fac parte din comunitatea Misiunii „Sfânta Maria” din Norfolk, statul american Virginia.
Nașii tinerilor sunt preotul .....
Data: Mar 11, 2021
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, își cinstește joi ocrotitorul spiritual, pe Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului.
Viața sfântului poate fi lecturată
Data: Mar 11, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).