Promisiunea Misiunii Sociale Diaconia s-a implinit: La Chișinau se deschide creșa-gradinița Gagalici

Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Moldovei promitea la finele anului trecut că va înființa o creșă unde mamele singure asistate de organizație vor putea să-și dea copiii pentru ca ele să-și poată continua studiile sau să-și găsească un serviciu care să le ofere independență financiară. Promisiunea s-a împlinit în Centrul de dezvoltare timpurie „Gâgâlici”, care-și va primi micii beneficiari în curând.

La instituția din cartierul Poșta Veche al Chișinăului sunt așteptați copii din comunitate, dar și micuții ale căror mame și-au găsit adăpost în Centrul Maternal „În brațele mamei” al Misiunii Sociale Diaconia.

În curte, pe copii îi așteaptă un teren de joacă în aer liber cu cărare senzorială și diverse tobogane. Activitatea educativă a centrului va fi bazată pe trei piloni: îngrijirea bazată pe relație, dezvoltarea autonomă a mișcării și joaca liberă.

Diaconia și-a propus să promoveze un model inovativ de educație a copiilor: metodologia Pikler, a explicat  Mihaela Belei, Coordonatoarea Programului „În brațele mamei” al Misiunii Sociale Diaconia, program care a împlinit de curând 11 ani de existență, timp în care a ajutat 166 de cupluri mamă-copil în situații de criză.

Misiunea Socială Diaconia a anunțat joi, 29 septembrie 2022, inaugurarea Centrului de dezvoltare timpurie a copilului „Gâgâlici”, care include creșă și grădiniță socială. Foto: Misiunea Socială Diaconia

Aplicarea noii metodologii educaționale a fost posibilă cu sprijinul partenerilor de la KinderSpielRaum și cu susținerea Anei Bordos și a Allei Ceban, pedagogi acreditați Pikler.

„Ne asigurăm că toate categoriile sociale au acces la servicii educaționale de calitate, prin aplicarea unui model social de coparticipare și incluziune a tuturor membrilor comunității”, a explicat Mihaela Belei.

Misiunea Socială Diaconia a anunțat joi, 29 septembrie 2022, inaugurarea Centrului de dezvoltare timpurie a copilului „Gâgâlici”, care include creșă și grădiniță socială. Foto: Misiunea Socială Diaconia

Conceptul pedagogic Pikler este orientat spre educația timpurie a copilului, cu implicarea activă a părintelui. Abordarea facilitează dezvoltarea liberă a copiilor, având grijă de sănătatea lor fizică și respectându-le în mare măsură individualitatea și autonomia.

Rolul adulților în acest caz este de a pregăti un spațiu sigur, un mediu provocator pentru copil, supraveghindu-l discret în permanență și însoțindu-l în drumul lui de autocunoaștere și de cunoaștere a lumii.

Misiunea Socială Diaconia este departamentul social al Mitropoliei Basarabiei și membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române.

Misiunea Socială Diaconia a anunțat joi, 29 septembrie 2022, inaugurarea Centrului de dezvoltare timpurie a copilului „Gâgâlici”, care include creșă și grădiniță socială. Foto: Misiunea Socială Diaconia

Anul acesta, Misiunea Socială Diaconia a mai inaugurat, tot la Chișinău, Centrul Multifuncțional pentru Copil și Familie „Sfânta Ana”, care va oferi sprijin familiilor care se confruntă cu situații de criză – atât din rândul refugiaților, cât și din rândul familiilor vulnerabile din Republica Moldova.

Foto credit: Misiunea Socială Diaconia

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 112

Id: 77413

Data: Sep 30, 2022

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).