In 20 ianuarie 1719 la Rădăuți, intr-o familie care a dat Bisericii numeroși monahi, s-a născut cel care avea să devină al doilea mare ctitor al Mănăstirii Putna, Mitropolitul Moldovei și unul dintre sfinții romani.
A intrat in obștea Mănăstirii Putna la numai 12 ani și a fost hirotonit preot la 17 ani. La 25 de ani a devenit egumenul Putnei, iar la 26 de ani Episcop de Rădăuți. Intre 1750 și 1760 a fost Mitropolitul Moldovei.
Ctitor de mănăstire, intemeietor de instituții publice
In această perioadă a restaurat Mănăstirea Putna și a inițiat inființarea primului spital public și a primei școli rurale din Moldova.
Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași a fost inființat de domnitorul Constantin Racoviță pe langă biserica ocrotită de același sfant, pe care mitropolitul a transformat-o in mănăstire pentru a susține spitalul. Ierarhul a convins și cațiva boieri să doneze.
Prima școală publică rurală din Moldova a fost inființată la Putna și era susținută de mănăstirea de metanie a sfantului ierarh. Funcționa langă biserica de lemn a lui Dragoș vodă, din apropierea sfantului așezămant, iar invățător era un monah. Astăzi, școala din Putna poartă numele „Mitropolit Iacob Putneanul”.
Promotor al educației creștine
„Din creșterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toată viața curge”, scria sfantul ierarh.
De aceea, printre cele 15 cărți tipărite in perioada păstoririi sale ca mitropolit, s-a numărat și Bucvarul („Abecedarul”) in limba romană – primul din istoria Moldovei. Cuprindea rugăciunile zilei, sfaturi duhovnicești, Paraclisul Maicii Domnului și numele tuturor sfinților din calendar.
Sf. Iacob Putneanul a mai tipărit cărți de pentru bisericile și mănăstirile din toate ținuturile locuite de romani, inclusiv din Transilvania, unde a hirotonit preoți și a trimis antimise pentru parohiile lipsite de slujitori din regiunea Clujului și a Maramureșului.
Făcător de pace
In 1758, i-a cerut hanului tătarilor să inceteze prădarea Moldovei, iar in anul următor a potolit o răscoală, impunand domnitorului să indeplinească unele cerințe ale oamenilor.
Din grijă pentru familiile și copiii din Moldova, a susținut eliminarea taxelor exagerate și impovărătoare impuse poporului.
Zeci de ani, poporul, in frunte cu episcopii, s-au luptat pentru eliminarea unui astfel impozit, „văcăritului”. Au reușit de mai multe ori, dar, de fiecare dată cand se schimba domnitorul, impozitul se reintroducea.
Sfantul Mitropolit Iacob Putneanul l-a convins pe domnitorul Constantin Racoviță să elimine impozitul și să se angajeze in mod solemn că nu-l va mai introduce. La Catedrala Mitropolitană din Iași, in fața domnitorului și a poporului, mai mulți ierarhi au rostit din nou și au pecetluit blesteme impotriva reintroducerii acestui bir.
A fost ca un angajament al conducerii țării, sub amenințarea pedepsei divine, de a nu mai nedreptăți poporul. In anii următori, cronicarii vremii confirmau că populația Moldovei a sporit: familiile nășteau copii fără teama că nu vor avea cu ce-i hrăni.
Și-a ținut cuvantul dat
Dar presiunea ca mitropolitul să dezlege blestemul (pentru că altfel nimeni nu indrăznea să reintroducă birul) a fost atat de mare, incat, pentru a evita o criză in țară, Sf. Iacob Putneanul a părăsit de bunăvoie scaunul de mitropolit in 1760.
Atunci, el a spus:
„Iată că m-am lepădat și de Mitropolie și de cinste și de toate ale acestei lumi, numai focul jurămantului să nu-mi iau in cap și in suflet; și socotiți că sunteți toți musafiri ai acestei lumi și in cealaltă lume avem a trăi și a răspunde la faptele noastre și fiți sănătoși”.
De atunci, nimeni nu a mai avut indrăzneala să reintroducă văcăritul, pentru că toți știau că Sfantul Iacob s-a sacrificat pentru binele poporului.
Retragerea la Putna
Petrecand ultima parte a vieții la mănăstirea sa de metanie, Mitropolitul Iacob a continuat actele de ctitorire. Astfel, ea a devenit unul dintre stalpii Ortodoxiei romanești in vremurile grele ce aveau să vină odată cu răpirea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, in anul 1775.
Simțindu-și sfarșitul aproape, după Paștile anului 1778 a mers la Sihăstria Putnei și a primit tunderea in marea schimă prin mana duhovnicului său, Sfantul Cuvios Natan, luand numele de Eftimie. După patru zile, pe 15 mai 1778, a trecut la Domnul. A fost inmormantat in pridvorul Mănăstirii Putna.
In 2016, la implinirea a 550 de ani de la intemeierea Mănăstirii Putna, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a trecut in randul Sfinților pe ierarh și pe colaboratorii săi putneni, cuvioșii Sila, Paisie și Natan.
Zilele de prăznuire hotărate sunt 15 mai pentru sfantul ierarh și 16 mai pentru cei trei cuvioși putneni. Proclamarea solemnă a canonizării a avut loc la Mănăstirea Putna in data de 14 mai 2017.
Foto credit: Ilustrație de Astrid Mihaela Mușat pentru cartea Viețile Sfinților Putneni, publicată de Mănăstirea Putna in colecția „Viețile sfinților povestite copiilor”
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 188
Id: 77706
Data: Jan 21, 2023
Imagine:
„Concluzia mea, a unei vieți intregi – indrăznesc să spun – de intinsă și bogată experiență este acesta: Nu se poate trăi fără Dumnezeu!”, mărturisea Alexandru Mironescu in „Floarea de .....
Data: Jan 21, 2023
La aniversarea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Romane, vor fi oficiate slujbe de mulțumire in toate bisericile din Patriarhia Romană și vor fi pomeniți cei care au contribuit la infăptuirea acestui deziderat.
Patriarhia Romană .....
Data: Jan 21, 2023
Tinerii de la Parohia „Sf. Voievod Neagoe Basarab” din Targoviște au oferit vineri un videoproiector cu toate accesoriile necesare Centrului de Asistență Medico-Socială de la Bucșani, județul Dambovița.
Videoproiectorul .....
Data: Jan 22, 2023
Protoieria Onești a achiziționat recent mai multe dotări pentru secția de Pediatrie a Spitalului Municipal „Sf. Ierarh dr. Luca” din Onești. Valoarea sprijinului este de 17.000 de lei, fonduri stranse prin intermediul a trei .....
Data: Jan 22, 2023
Săptămana aceasta, semenii aflaţi in dificultate au beneficiat de ajutor concret datorită puterii solidarităţii. Cateva exemple:
O sută de copii au primit pachete cu hrană și dulciuri din partea Arhiepiscopiei .....
Data: Jan 22, 2023
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).