Sf. Sofronie al Ierusalimului este ocrotitorul spiritual al Episcopului Oradiei

Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, iși cinstește sambătă ocrotitorul spiritual, Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. Cu ocazia zilei onomastice, Patriarhul Daniel l-a felicitat pe Episcopul Sofronie.

Viața Sfantului Sofronie poate fi lecturată aici.


Preasfinţitul Părinte Sofronie s-a născut in 3 noiembrie 1967, municipiul Arad, judeţul Arad. A fost botezat in biserica parohiei Arad-Şega II, cu numele Radu-Ştefan.

Ciclul liceal, clasele IX-XII, l-a urmat la Liceul „Ioan Slavici” din Arad (actualul Colegiu Naţional „Moise Nicoară”), profilul matematică-fizică, promoţia 1986. La examenele de treapta I şi a II-a a intrat cu cea mai mare medie de concurs. Examenul de bacalaureat l-a susţinut in sesiunea iunie 1986, cu media generală 9,69, fiind şef de promoţie.

In ianuarie 1998 a fost chemat la Patriarhie, unde a indeplinit funcţia de secretar I la Cabinetul vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, pană in februarie 1999.

La propunerea Patriarhului Teoctist, in şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei din 28 august 1998, i se conferă rangul de protosinghel, fiind hirotesit de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist la 27 octombrie 1998.

La data de 15 decembrie 1998, in şedinţa de lucru a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane este desemnat drept candidat principal pentru alegerile in vederea ocupării postului vacant de Episcop al Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria.

La praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, 30 ianuarie 1999, la Giula, in Reşedinţa Episcopală, sub preşedinţia Inaltpreasfinţitului Părinte Timotei al Aradului, locţiitor al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria şi delegatul Sfantului Sinod la alegerea de Episcop, Colegiul Electoral al Episcopiei il alege, cu două treimi din voturi (optsprezece din totalul de douăzeci şi şapte valabil exprimate), in postul de Episcop al acestei eparhii.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in şedinţa de lucru din 4 februarie 1999, validează in unanimitate alegerea şi ii acordă rangul de arhiereu. In ziua de 7 februarie 1999, după Sfanta Liturghie, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist il hiroteseşte arhimandrit.

In data de 21 februarie 1999, Catedrala din Giula a găzduit ceremoniile de hirotonie şi intronizare ale celui dintai Episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane din Ungaria, Preasfinţitul Părinte Sofronie. Slujba a fost oficiată de Patriarhul Teoctist, Inaltpreasfinţiţii Părinţi Mitropoliţi Nicolae al Banatului, Petru al Basarabiei, Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale şi alţi 12 Ierarhi ai� Bisericii Ortodoxe Romane.

După 8 ani de arhipăstorire jertfelnică şi pilduitoare in mijlocul romanilor din Ungaria, Preasfinţitul Părinte Sofronie a fost ales, la 13 februarie 2007, de către Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in scaunul de Episcop al Episcopiei Ortodoxe Romane a Oradiei, fiind intronizat, la 25 februarie 2007, in Duminica Ortodoxiei, in vechea Catedrală „Adormirea Macii Domnului”, Biserica cu Lună, din Oradea.

Foto credit: Basilica.ro

Urmăriți-ne pe Twitter:�@AgentiaBasilica


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 224

Id: 77953

Data: Mar 12, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).