Astazi sarbatorim pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale carui sfinte moaste se afla în Tesalonic. Aici, grecii i-au ridicat Sfântului Mucenic Dimitrie o biserica impunatoare pe locul martiriului. Sfântul Dimitrie este cinstit în mod deosebit de grecii din Tesalonic, fiind ocrotitorul metropolei, dar si de catre credinciosii de pretutindeni, datorita mijlocirii si minunilor sale.În fiecare an, în ziua de praznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la Tesalonic se organizeaza pelerinaje si procesiuni. Sfântul este ocrotitorul orasului si al comunitatii crestine din Tesalonic, care a fost înfiintata de Sfântul Apostol Pavel când a trecut pe aici în timpul celei de-a doua calatorii misionare. Apostolul neamurilor a avut o legatura deosebita cu tesalonicenii. Le-a scris doua epistole, iar în prima (I Tesaloniceni 1, 2) recunoaste ca îi poarta în rugaciunile sale. De aceea si comunitatea de aici a fost puternica, dând multi sfinti martiri pentru credinta în Hristos.„Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!“Printre cei mai importanti si cei mai cunoscuti sfinti pe care i-a dat comunitatea din Tesalonic este Sfântul Dimitrie. Batrâna cetate îi este casa înca din pruncie. Aici a copilarit si a fost botezat de parinti în taina de frica cruntelor prigoane împotriva crestinilor. Tatal sau, care era dregator al cetatii, si mama sa l-au învatat tainele crestinismului în ascuns, într-o camera a palatului. Maturitatea sfântului se leaga tot de Tesalonic. Dupa moartea parintilor, Dimitrie a mostenit viata lor desavârsita, averile, dar si scaunul tatalui sau. Împaratul Maximian Galeriu (284-311) a fost cel care i-a dat în stapânire cetatea, impresionat de întelepciunea sa. Înca de atunci, tesalonicenii i-au acordat mare cinste conducatorului lor. Dimitrie i-a cârmuit cu întelepciune, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducând pe multi la Hristos. Dar ura împaratului fata de crestini era prea mare. Astfel, dupa victoria împotriva scitilor, Maximian a poruncit ca în fiecare cetate sa fie aduse jertfe zeilor. Atunci când împaratul i-a cerut lui Dimitrie sa jertfeasca, vrednicul soldat a recunoscut cu îndrazneala ca el este soldatul lui Hristos. Mâniat, împaratul a poruncit sa-l închida în temnita pâna la încheierea sarbatoririi victoriei. Din stapân a ajuns paria cetatii. Parasit de tesaloniceni, era prietenul si povatuitorul crestinilor închisi si martirizati în arena romana. Nestor, unul dintre crestini, si-a propus sa lupte împotriva gladiatorului Lie, preferatul împaratului, care îi ucidea pe toti în arena, în special crestini. A alergat mai întâi la Sfântul Dimitrie sa-i ceara rugaciuni si binecuvântare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Şi, însemnându-l cu semnul Crucii pe frunte, sfântul i-a zis: „Du-te! Şi pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!“ În timpul luptei, Nestor a strigat: „Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!“ Şi îndata, trântindu-l jos, l-a înfrânt pe Lie. Întristat, împaratul s-a razbunat pe Sfântul Dimitrie, poruncind ca sa-i fie strapuns trupul cu sulite în temnita, iar viteazului Nestor sa i se taie capul. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a suferit martiriul la 9 aprilie 304.Biserica s-a construit pe locul martiriuluiEvlavia crestinilor fata de Sfântul Mucenic Dimitrie s-a intensificat treptat. Sfintele sale moaste, izvorâtoare de mir si facatoare de minuni, au fost pastrate si cinstite. Dupa Edictul de la Milan (313), cultul Sfântului Dimitrie s-a raspândit în toata lumea crestina. Ziua de praznuire a sfântului nu este 9 aprilie, când a murit, ci 26 octombrie, deoarece în ziua de 26 octombrie 413 au fost aduse în Tesalonic sfintele sale moaste din Sirmium, unde se presupune ca a fost înmormântat. Ele au fost asezate în biserica ridicata peste locul unde a fost martirizat. În secolul V, guvernatorul Leontie a construit pe acelasi loc o biserica mai mare, cu trei nave, care însa a suferit un incendiu în prima jumatate a sec. al VII-lea. Atunci a fost ridicata biserica actuala, în forma de nava, având alte patru nave sau paraclise în interior. Impunatoarea catedrala a fost transformata în 1493 de catre turci în moschee. Abia în anul 1912 a fost redata din nou cultului crestin. Peste doar câtiva ani, în 1917, din cauza unui alt incendiu, biserica a fost restaurata si sfintita în anul 1949. Datorita acestor lucrari, s-au descoperit locul unde a fost martirizat Sfântul Dimitrie si ruinele baii romane, aflate sub altarul catedralei.Mijlocitor alaturi de alti doi sfintiPentru crestinul român, obisnuit cu arhitectura în forma de cruce a bisericilor noastre, biserica Sfântului Dimitrie din Tesalonic poate trece neobservata, fiind confundata cu o cladire de utilitate laica. Doar crucea prezenta pe acoperis si pe zidurile laterale te duce cu gândul la un lacas de închinare. Însa, odata intrat în casa Sfântului Dimitrie, ramâi impresionat de monumentalitatea lacasului de închinare. Racla cu moastele Sfântului Dimitrie este asezata în partea stânga a naosului, într-un mic paraclis din marmura si împodobit cu fresce din viata sfântului.Catedrala mai adaposteste si moastele Sfintei Mucenite Anisia din Tesalonic, care a patimit în anul 298, în timpul persecutiei împaratului Diocletian. Ele sunt asezate într-un baldachin, în partea stânga a Sfântului Altar. Pe lânga acesti doi sfinti, un cult deosebit are si Sfântul Grigorie Kallidis, fost mitropolit de Heraclia, Redestos, Ioannina si Tesalonic, adormit în Domnul la 23 iulie 1925, ale carui moaste se afla în pronaos, în partea stânga.Cu toate ca Biserica „Sfântul Mucenic Dimitrie“ din Tesalonic a fost distrusa de incendii si de musulmanii care au transformat-o în moschee, astazi este zvelta si dârza, marturie a biruintei crestinismului în fata persecutorilor. (Articol semnat de George Aniculoaie si publicat în "Ziarul Lumina" din data de 26 octombrie 2013)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 982
Id: 34987
Data: Oct 26, 2013
Imagine:

Data: Oct 26, 2013

Data: Oct 27, 2013

Data: Oct 27, 2013

Data: Oct 27, 2013

Data: Oct 27, 2013

Data: Oct 27, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
31 - IPS Pimen - Cuvant la hramul Pogorarea Duhului Sfant al Manastirii Dragomirna - 31 mai 2015
33 - Protos David Rosca - Despre grijile vietii - 21 iunie 2015
05 - Pr Dumitru Nechita - Duminica Sf Grigorie Palama - 16 mar 2014
12 - Pr David Rosca - Inaltare - 29 mai 2014
20 - Pr Dumitru Nechita - A doua zi de Pasti - 13-04-2015
06 - IPS Pimen - Vindecarea celor zece leprosi - 18 ian 2015
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).