În legatura cu sfârsitul ei, se spune ca egumenul schitului Sihastria ar fi observat, mai multe zile în sir, câteva pasarele care intrau pe fereastra în trapeza, de unde luau faramituri de pâine si poame, apoi zburau la munte, înspre Sihla.În legatura cu sfârsitul ei, se spune ca egumenul schitului Sihastria ar fi observat, mai multe zile în sir, câteva pasarele care intrau pe fereastra în trapeza, de unde luau faramituri de pâine si poame, apoi zburau la munte, înspre Sihla. Doi ucenici, rânduiti de egumen, au pornit pe calea aratata de pasari, ajungând pâna catre vârful muntelui. Acolo, un frate s-a urcat într-un brad, de unde a izbutit sa o zareasca pe Cuvioasa Teodora. I-a chemat la ea si le-a spus ca se roaga de 40 de zile ca Dumnezeu sa-i trimita un duhovnic caruia sa-i marturiseasca pacatele si sa o împartaseasca înainte de a muri. I-a rugat sa-i spuna egumenului ultima ei dorinta, aceea de a-i trimite pe ieromonahul Antonie si pe ierodiaconul Lavrentie cu Sfânta Împartasanie.Cei doi ucenici s-au întors în manastirea lor, vestind egumenului cele ce au descoperit în pestera Sihlei, cât si dorinta Cuvioasei de a-i trimite pe cei doi monahi pe care ea însasi îi numise. A doua zi, potrivit dorintei sale, ieromonahul Antonie, ierodiaconul Lavrentie si cei doi ucenici s-au îndreptat spre pestera, în fata duhovnicului Antonie, Teodora si-a marturisit toate pacatele vietii, primind cuvenita dezlegare, fiind împartasita cu Trupul si Sângele Domnului. Dupa acestea, împacata cu Dumnezeu si cu semenii, privind la cer a rostit cuvintele: „Slava Ţie, Doamne, pentru toate” si a adormit întru nadejdea învierii si a vietii celei vesnice. La vremea potrivita, i s-a facut slujba înmormântarii, chiar în pestera, fiind de fata si alti vietuitori din obstea schitului Sihastria, impresionati cu totii de cele întâmplate.Vestea despre viata ei evlavioasa si nevointele sale duhovnicesti s-a raspândit curând în manastirile si satele Moldovei, încât multi calugari si credinciosi veneau la mormântul ei si în locul nevointelor sale de ani îndelungati. Se spune ca si fostul ei sot, acum ieroschimonahul Elefterie, care traia la schitul Poiana Marului, ar fi venit aici ca sa se încredinteze daca este vorba de fosta lui sotie. Convingându-se de acest lucru, s-a hotarât sa ramâna pentru restul vietii la schitul Sihastria, în apropiere de Sihla, unde a mai trait vreo zece ani.(Pr. prof. Mircea Pacurariu, Sfinti Daco-Români si Români, Editura Trinitas, Iasi, 1994, p. 55)
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 657
Id: 43017
Data: Aug 7, 2014
Imagine:

Data: Aug 7, 2014

Data: Aug 7, 2014

Data: Aug 7, 2014

Data: Aug 7, 2014

Data: Aug 7, 2014

Data: Aug 7, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).