„Săptămana altfel” la Liceul Ucrainean din Sighetu Marmației: Elevii au vizitat Muzeul Parohiei Ucrainene

Elevii de la Liceul Pedagogic „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, instituție de invățămant cu predare in limba ucraineană, au vizitat Muzeul Parohiei Ortodoxe Ucrainene din oraș, singurul de acest fel din țară.

La acțiunea organizată la inceputul săptămanii in cadrul programului „Școala altfel” au participat elevi de la toate nivelurile de invățămant ale instituției – liceu, �gimnaziu și școală. Ei au fost insoțiți de prof. dr. Vasile Cureleac, directorul instituției, și de cadre didactice.

Ghizi prin muzeu le-au fost Părintele Vicar Nicolae Lauruc și Părintele Marius N. Lauruc de la Vicariatul Ucrainean al Bisericii Ortodoxe Romane.

Elevii au fost impresionați de obiectele expuse. Unii au adresat intrebări suplimentare legate de istoria ucrainenilor din Romania.

Muzeul Parohiei Ortodoxe Ucrainene din Sighetu Marmației a fost inaugurat și binecuvantat de Părintele Mitropolit Andrei in 2015 și reprezintă materializarea dorinței Părintelui Vicar Nicolae Lauruc de a cinsti moștenirea inaintașilor săi pe aceste meleaguri.

Organizat in jurul vechiului iconostas al bisericii din Sighet și al cărților de cult vechi de cateva secole, muzeul s-a imbogățit, de-a lungul anilor, cu mai multe cărți de cult și de rugăciune donate de familiile ucrainene din Maramureș și cu artefacte reprezentative pentru arta populară a ucrainenilor din această zonă: costume populare, ceramică, obiecte din lemn sculptat.

Muzeul a devenit, astfel, reprezentativ pentru ucrainenii din Romania. „Cunoașterea istoriei și cinstirea creațiilor inaintașilor noștri sunt esențiale pentru descoperirea și afirmarea propriei identități”, transmite Părintele Marius N. Lauruc de la Vicariatul Ucrainean.

La Liceul ucrainean „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației predarea se face in limba ucraineană. In cadrul lui funcționează și o grădiniță. După inceperea războiului din Ucraina, au mai fost inființate o clasă de invățămant primar și una de gimnaziu, pentru copiii refugiați din țara vecină. In toamna aceasta, liceul implinește 26 de ani de existență.


Aproximativ 80% din etnicii ucraineni din Romania sunt ortodocși. Pentru aceștia, Patriarhia Romană a inființat un vicariat in cadrul căruia serviciile religioase se oficiază�in limba ucraineană de către preoți din comunitate. Vicariatul deservește credincioșii ucraineni din zona de nord a țării – regiunile Maramureș, Crișana, Transilvania, Banat.

Vezi și:

  • Factbox: Vicariatul Ortodox Ucrainean al Patriarhiei Romane

Foto credit: Facebook / Vicariatul Ortodox Ucrainean

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 133

Id: 78329

Data: May 19, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).