Parohia „Sf. Haralambie” din Iași le oferă un tur al Iașilor celor 27 de copii basarabeni pe care i-a ajutat să obțină pașapoarte după ce le-a făcut o donație de carte și a văzut câtă venerație au basarabenii pentru limba română.
„Pandemia a întârziat, dar nu a frânt proiectul Vis de copil, dedicat elevilor din Bogheni și Ungheni, Republica Moldova”, a transmis pe pagina de Facebook a parohiei Parohul Radu Brînză.
„Grigore Vieru spunea că visul lui nu a fost să ajungă în Cosmos, ci viața întreagă și-a dorit doar să treacă Prutul.”
27 de copii din Republica Moldova își vor vedea acest vis îndeplinit, aflându-se pentru prima dată în România în data de 18 iunie 2022, când voluntarii parohiei îi vor ghida pentru a face turul Iașilor.
Copiii vor fi așteptați de gazde pe esplanada din fața Palatului Culturii, unde va începe un traseu pedestru cu următoarele opriri: zona Palas, Mănăstirea Trei Ierarhi, Catedrala Mitropolitană, Teatrul Național, Bojdeuca lui Creangă, Teiul lui Eminescu, Parcul Copou, Piața Unirii.
Părintele Radu Brînză a decis să îi ajute pe copii să-și facă pașapoarte după ce a văzut ce impact avea asupra altor basarabeni faptul că veneau la Iași și vedeau Teiul lui Eminescu.
„Reacția lor mi-a amintit de reacția poetului Ioan Alexandru, care, ajuns la bojdeuca lui Creangă, a îngenuncheat lăcrimând și a sărutat pragul. Să nu uităm că imnul Republicii Moldova este de fapt închinat limbii române”, spunea parohul Radu Brînză anul trecut.
Proiectul „Vis de copil” face parte dintr-o colaborare strânsă a Parohiei „Sfântul Haralambie” din Iași cu Parohia „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din Boghenii Vechi. Parohia ieșeană îi va mentora pe acești copii, pentru a studia în România.
Este nevoie de voluntari pentru a însoți grupul de copii în turul Iașilor. Doritorii pot ajuta parohia să le ofere oaspeților o zi frumoasă donând pentru acest proiect. Bugetul estimat pentru excursie este de 250 de lei pentru fiecare copil.
Donează
Titular: Parohia Sf. Haralambie
Banca: ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București
Număr cont: RO44INGB0000999902312405
Detalii plată: VIS DE COPIL
Sursa foto: Facebook / Palatul Culturii din Iași – Complexul Muzeal Național „Moldova”
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 40
Id: 76927
Data: May 19, 2022
Imagine:

Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu, a vizitat duminică Școala „Doamna Maria Brâncoveanu” a Parohiei „Sfântul Nectarie de Eghina și Sfântul Martin” din orașul Tours, situat în regiunea centrală a Franței.
În timpul vizitei, Excelența .....
Data: May 20, 2022
Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia organizează de 1 iunie proiectul „Sărbătorile copilăriei”. La ediția de anul acesta, .....
Data: May 20, 2022
În cea mai nouă ediţie a campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” au fost colectaţi 360 de litri de sânge de la 800 de donatori.
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale, elevi, studenți și cadre didactice din București și Ploiești au .....
Data: May 20, 2022
„De la romani la români. Pledoarie pentru latinitate”, opera Acad. Ioan Aurel Pop,
Data: May 20, 2022
Câştigătorii etapei eparhiale a Concursului Naţional Catehetic „Rugăciunea în viața mea”, desfăşurată la nivelul Arhiepiscopiei Bucureştilor, îşi vor primi premiile duminică, 22 mai 2022.
Evenimentul va avea loc la Parohia Icoanei din .....
Data: May 20, 2022
Părintele Mihai Pavel, inspector în cadrul Sectorului teologic-educațional al Administrației Patriarhale, a vorbit miercuri la Jurnalul Trinitas despre Concursul .....
Data: May 20, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).