„Sfinții tot timpul au ajutat la insănătoșirea celor care se roagă lor. Și medici vin la slujba din capela noastră de la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București”, spune Părintele Gheorghe-Camil Pavel, preot de caritate și autorul Acatistului Sfinților Mucenici doctori fără de arginți Chir și Ioan.
Capela spitalului in care slujește este pusă sub ocrotirea acestor sfinți tămăduitori. „Din momentul in care am ajuns aici, acum 12 ani, am simțit o apropiere foarte mare față de Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan”, povestește preotul.
La scurt timp după ce a inceput să slujească sub oblăduirea lor, Părintele Gheorghe-Camil Pavel și-a dat seama că nu există un Acatist dedicat acestor sfinți.
„Am observat că nu exista nici in limba romană, nici in limba greacă, Acatistul Sfinților Mucenici și doctori fără de arginți Chir și Ioan. Eram forțat să citesc alte acatiste. Și atunci m-am gandit și, cu ajutorul lui Dumnezeu și inspirat de Duhul Sfant, am simțit că trebuie să-l scriu.”
„Prin multe osteneli ai adunat cunoștințele trebuincioase pentru a fi doctor iscusit, cunoscand iscusința lui Galien și Hipocrate, ca să aduci alinare celor bolnavi, dar ai primit de la Dumnezeu şi mari puteri duhovnicești, Sfinte Chir, ca un doctor fără de arginți. Pentru aceasta te lăudăm, zicand:
Bucură-te, cel credincios din pruncie;
Bucură-te, pildă a doctorilor;
Bucură-te, aducător de pace…”
(Acatistul Sfinților Mucenici doctori fără de arginți Chir și Ioan, Icosul 2)
In cei 12 ani de cand slujește la capela din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București, Părintele Gheorghe-Camil Pavel a fost martor la numeroase binecuvantări primite de bolnavi prin intermediul sfinților, dar și la credința doctorilor, care adesea calcă pragul capelei.
„Intr-o zi oficiam Sf. Maslu impreună cu Părintele Mircea Florin de la Nefrologie”, iși amintește preotul de caritate.
„De fiecare dată, după Evanghelie, noi miruiam. La un moment dat, după a cincea Evanghelie, cea cu pilda celor 10 fecioare, in momentul in care am miruit, un doctor m-a intrebat uimit: �Unde ați găsit asemenea parfum de trandafiri?� �Ce parfum? Este doar ulei de măsline�, m-am mirat eu.”
„Dar imediat am observat că, intr-adevăr, din ceșcuța de lut in care aveam uleiul pentru maslu, emana un miros foarte-foarte puternic de trandafir”, continuă Părintele Gheorghe-Camil Pavel.
„Cand am pus uleiul rămas in sticlă, efectiv și prin sticlă se simțea. Eu consider că a fost o mare minune, mai ales că in acea zi, in calendar era Sfantul Cuvios Mal, un vindecător al cărui trup, după mutarea la cele veșnice, a devenit izvorator de mir vindecător.”
„Cu bucurie iți aducem laude, Sfinte Ioane, alături de toți cei ce au gustat din invățăturile tale duhovnicești și te-au avut mare doctor al trupurilor și al sufletelor, grăind către tine așa:
Bucură-te, iubitor de Dumnezeu;
Bucură-te, slujitor al semenilor;
Bucură-te, purtător de grijă al celor suferinzi…”
(Acatistul Sfinților Mucenici doctori fără de arginți Chir și Ioan, Icosul 3)
Cu binecuvantarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, Acatistul Sfinților Mucenici doctori fără de arginți Chir și Ioan a fost publicat in 2016.
Anul 2024 a fost desemnat Anul omagial al pastorației și ingrijirii bolnavilor in Patriarhia Romană.
Vezi și:
- „In lume necazuri veţi avea; dar indrăzniţi. Eu am biruit lumea”. Rugăciuni la vreme de boală şi necaz (PDF)
- Actul de proclamare a Anului omagial și comemorativ 2024
- Cei mai cunoscuți 12 sfinți doctori fără de arginți
- Sfinți vindecători la care romanii au evlavie
- 8 sfinți tămăduitori sărbătoriți in luna ianuarie
- 8 sfinți tămăduitori sărbătoriți in luna februarie
Sursa foto: Părintele Gheorghe-Camil Pavel
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 194
Id: 80267
Data: Feb 10, 2024
Imagine:
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată duminică in roșu, pentru a marca Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112 ..... Data: Feb 10, 2024 |
Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Timișoarei a realizat Agenda catehetică eparhială in conformitate cu tematica Anului Omagial 2004 in Patriarhia ..... Data: Feb 10, 2024 |
Mucenicul Haralambie este cel mai longeviv sfant cunoscut, considerat intre sfinții tămăduitori pe care Patriarhia Romană ii comemorează in 2024. ..... Data: Feb 11, 2024 |
Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni a dat startul, la inceputul lunii, campaniei „De ce iubești Romania”. Concursul va fi ..... Data: Feb 11, 2024 |
Arhiereul ..... Data: Feb 11, 2024 |
Ședința anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor a avut loc sambătă dimineață, la Palatul Patriarhiei. Intrunirea a fost ..... Data: Feb 11, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).