PS Paisie Sinaitul: Să invățăm de la orbul din naștere că este bine și demn să mărturisim și să apărăm numele lui Hristos

„De la orbul din naștere trebuie să invățăm că este bine şi este demn să mărturisim şi să apărăm numele lui Hristos, Cel care ne dăruiește viața şi sănătatea”, a indemnat duminică Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul la Paraclisul Catedralei Naționale.

Episcopul vicar patriarhal a explicat minunea vindecării orbului din naștere și a evidențiat mai multe invățături care se desprind din aceasta.

„In primul rand să invăţăm că mărturisirea credinţei şi apărarea numelui lui Hristos sunt răsplătite de Fiul lui Dumnezeu Insuşi, prin vindecare, prin descoperire şi prin dăruirea Sa personală”.

„Să invățăm că viața şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, pentru că nu noi ne-am dăruit viață, nu noi ne-am dăruit vederea, ci pe toate acestea le-am primit. Noi nu știm cat de mare este valoarea darului sfant al sănătății simțurilor, decat atunci cand acestea ne lipsesc”, a explicat Preasfinția Sa.

Hristos se oferă pe Sine

După ce a fost vindecat in mod miraculos, orbul care acum vedea, a fost confruntat de farisei, iar el a mărturisit ce s-a intamplat cu el.

„Și a auzit Iisus că l-au dat afară și l-a căutat. Aşadar, afland Domnul că acest orb vindecat s-a purtat frumos şi cu deplin curaj in faţa anchetatorilor săi, că i-a infruntat pe farisei şi L-a apărat pe El, Care-l tămăduise, Hristos-Domnul a vrut atunci să mangaie suferinţa lui şi mai ales să-i răsplătească neinfricatului bărbat curajul”, a explicat ierarhul.

După un dialog cu omul căruia ii redase privire, Mantuitorul Iisus Hristos se descoperă pe Sine. „Astfel, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ii oferă orbului cea mai măreață răsplată pentru credinţa şi curajul mărturisirii sale! Se oferă pe Sine!”.

„Această răsplată este cea pe care Fiul lui Dumnezeu o va dărui mai tarziu tuturor ucenicilor Săi, tuturor celor care Il vor mărturisi pe El, tuturor celor care Il vor apăra, tuturor celor care vor răbda pentru numele Lui ocări şi suferințe”, a subliniat Preasfinția Sa.

„Orbirea spirituală se manifestă şi astăzi in multe forme: prin ateism sau ostilitate faţă de religie, prin agresivitate faţă de valorile credinței, prin secularizare sau diminuare a vieţii spirituale, prin superficialitate, prin ignoranță şi indiferență dusă pană la uitarea de Dumnezeu şi de Biserică”.

Episcopul vicar patriarhal a incheiat predica astfel: „Ne rugăm lui Dumnezeu ca in această zi, cand ni se pun in faţă lumina şi intunericul, adevărul şi minciuna, credința și manipularea, să ne lumineze mintea ca plini de credinţă şi neșovăielnici să rămanem statornici in alegerile cele bune. Și precum orbul vindecat şi noi să ne inchinăm Lui cu credinţă: Cred, Doamne! Și să știm cui ne inchinăm!”.

Foto credit: Basilica.ro


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 57

Id: 81201

Data: Jun 10, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).