Arhiepiscopul Ioachim a alcătuit o rugăciune pentru eroii neamului: Text integral

Inaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a compus o rugăciune pentru eroii neamului, cu ocazia sărbătorii Inălțării Domnului și a Zilei Naționale a Eroilor.

Redăm textul integral:


Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeul puterilor şi Cel Atotstăpanitor, care cu braţul Tău zdrobeşti războaiele şi aduci pace pe pămant; Cel care prin negrăita Intrupare a Preaiubitului Tău Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a pătimit, S-a ingropat şi a treia zi a inviat, ne-ai arătat că totdeauna jertfa nobilă este urmată de victorie, iar după moartea martirică vine Invierea, ascultă-ne in ceasul acesta cand facem pomenire pentru toţi eroii neamului nostru căzuţi la datorie pentru credinţă, neam şi ţară.

Cunoscand, Doamne, iubirea Ta de oameni şi nemăsurata Ta putere, pe Tine Te rugăm, cu smerenie, să păzeşti poporul nostru de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, conducandu-l din victorie in victorie, aşa cum urcă din slavă in slavă, prietenii şi casnicii Tăi. Pomeneşte, Doamne, sufletele celor ce s-au jertfit in lupta cea dreaptă pentru apărarea ţării şi a credinţei strămoşeşti şi aşează-i in corturile aleşilor Tăi, căci sangele lor a udat arborele libertăţii noastre, iar osemintele lor străjuiesc hotarele patriei străbune. Şi dacă aceşti bravi eroi pe pămant au format elita oştirii, avem credinţa că, in cer, Tu, Dumnezeule, ii vei aşeza in ceata martirilor. De vreme ce aceştia lupta cea bună au luptat, căzand la datorie, Tu, Dreptule Judecător, randuieşte-le cununa dreptăţii, iar nouă, care pin jertfa lor trăim liberi, dăruieşte-ne, Doamne, totdeauna amintirea supremului lor sacrificiu ieşit din jertfa lor, precum şi curajul de a-i imita.

Din inălţimea locaşului Tău cel sfant, trimite binecuvantarea Ta asupra celor care ne conduc şi apără demnitatea, credinţa şi sfintele predanii ale poporului nostru binecredincios; ocroteşte armata ţării noastre, intăreşte braţul comandanţilor ei, iar prin rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi mijlocirile Sfinţilor bunilor biruitorilor Mucenici, ale Sfinţilor Cuvioşilor şi de Dumnezeu purtători Părinţi ai noştri, cu rugăciunile Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfant şi ale tuturor Sfinţilor romani, călăuzeşte-ne pe toţi pe calea mantuirii.

Că Tu eşti Domnul� nostru şi Ţie slavă inălţăm, impreună cu Tatăl Tău cel fără de inceput, şi cu Preaslăvitul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi in vecii vecilor.

Amin.


Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Romanului și Bacăului


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 130

Id: 78361

Data: May 24, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).