Biserica Domnească – Curtea Veche: Sfantul Antonie cel Mare a fost cinstit in Capitală

Biserica Domnească „Sfantul Anton” – Curtea Veche din centrul Capitalei�şi-a cinstit marţi ocrotitorul spiritual.

Curtea lăcaşului de cult a devenit neincăpătoare de mulţimea credincioşilor care au venit la hramul Bisericii.

Sfanta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, alături de un sobor de clerici.

In predica rostită, ierarhul l-a prezentat pe Sfantul Antonie cel Mare, ocrotitorul bisericii bucureştene, ca model de supravieţuire in faţa tentaţiilor lumii.

„Sărbătorim astăzi un atlet al lui Hristos. Sfantul Antonie cel Mare este, precum Sfantul Ioan Botezătorul, un invăţător al infranării, in vremuri cand lumea nu mai are limite, un invăţător al smereniei cand din ce in ce mai mult unii se ridică asupra altora, socotindu-se mai indreptăţiţi şi mai importanţi, dar şi mai puternici”.

„Sunt vremuri in care credinţa multora s-a răcit, s-au risipit gandurile lor in diverse direcţii, nu se mai pot aduna să recunoască minunea existenţei noastre şi a vieţii noastre. Nu se mai pot bucura să deschidă ochii inimii ca să vadă lumina cea de dincolo de lume care a devenit lumină in lumea noastră, pe Domnul nostru Iisus Hristos”.

„Din păcate, in această lume ascultăm zi de zi la ştiri tot felul de veşti tulburătoare, atrocităţi, agresiuni, de lucruri care cutremură in primul rand societatea noastră romanească”.

„Să nu ne pierdem speranţa! Sfantul pe care il sărbătorim astăzi este cu adevărat un model al virtuţilor, al eroismului, al incercărilor duhovniceşti de a supravieţui tuturor tentaţiilor care vin din lume. Trezvia lui duhovnicească şi darul lui Dumnezeu care a fost in el, l-au ajutat ca intotdeauna cu Dumnezeu, cu Hristos să biruiască”.

In incheierea cuvantului, Părintele Episcop s-a rugat Sfantului Antonie cel Mare să aibă grijă de toţi oamenii.

„Sfantul Antonie cel Mare să ne ocrotească toţi, să ne dea bucurie, putere, să ne dea dorinţa aceasta a detaşării de cele lumeşti şi coruptibile, in măsura in care să nu ne robească sufletul şi să ne indepărtăm de Dumnezeu, pierzandu-ne”.

„Să ne ţină aproape de Biserica lui Hristos, de credinţă, de drumul acesta al mantuirii care este o plată extraordinară pentru puţine nevoinţe pe care le trecem in viaţa noastră şi care in raport cu eternitatea nu inseamnă deloc mult”.

Lăcaşul de cult are din�4 iulie 2017�un fragment din moaștele ocrotitorului spiritual, adus de la o biserică din Franța, de langă Grenoble.

Biserica Domnească de la Curtea Veche – Paraclis Patriarhal cu hramurile�Buna Vestire�și Sfantul Cuvios Antonie Cel Mare�a fost zidită de domnitorul Mircea Ciobanul in anul 1559.

Mai multe imagini in�Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 126

Id: 77694

Data: Jan 18, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).