„Chiar și în vremuri complicate, așa cum putem descrie zilele în care trăim, dorim să facem praznicul Nașterii Domnului un pic mai frumos pentru 75 de copii din familii cu venituri modeste. Pentru aceasta avem, din nou, nevoie de sprijinul și generozitatea dumneavoastră”, anunţă Parohia Antwerpen pe site-ul oficial.
Campania este intitulată sugestiv „Bucurie la cutie” şi presupune pregătirea unor pachete cu daruri pentru copiii aflaţi în atenţia parohiei.
Cine dorește să se alăture acestui demers, primește numele, vârsta și câteva detalii despre un copil (în general, este vorba despre copii din zone rurale din România). Puteți primi aceste informații începând cu 20 noiembrie, de la una dintre persoanele care se ocupă de coordonarea acestui program.
În ceea ce priveşte conţinutul cutiei, organizatorii campaniei sugerează să cuprindă „câte un articol de îmbrăcăminte și încălțăminte, ceva rechizite școlare, ceva dulce, o jucărie, o felicitare/scrisorică de la Moșu’ sau ca de la un prieten – în funcție de vârsta destinatarului”.
Trebuie să avem în vedere faptul că cei care primesc darurile sunt câteodată frați sau vecini și că, dacă într-un pachet se vor găsi doar dulciuri, iar în altul de toate, bucuria nu va fi deplină pentru toți, se menţionează pe site-ul parohial.
Cutia cu bucurie trebuie adusă la biserică, până cel târziu pe 10 decembrie 2020.
Cutia poate fi pregătită şi de organizatori, prin contribuţia financiară transmisă de cei care doresc să se implice în campanie. „Vom putea pregăti noi cutia pentru dvs”, anunţă cei de la parohie.
„Cum procedăm în cazul în care doriți să optați pentru această variantă? Contactați pe Cristina RADU (0485 41 44 20), alegeți-vă un copil și indicați suma pe care o puteți aloca pentru pregătirea bucuriei și noi ne vom ocupa de tot. Banii trebuie depuși în contul parohiei:
Roemeense Orthodoxe Parochie Antwerpen
IBAN: BE84 0013 6127 4859, deschis la BNP Paribas Fortis
Comunicare: Bucurie la cutie 2020”.
După ce cutia va fi pregătită, veți primi bonul cu cele cumpărate! După calculele noastre, dacă dorim ca o cutie să conțină toate cele enumerate mai sus, suma alocată nu poate fi mai mică de 75 de euro. Această variantă poate fi aleasă numai până la 1 decembrie!
Parohia românească din Antwerpen a fost înființată în anul 1993, fiind apoi recunoscută juridic de Statul Belgian în 1996.
Foto credit: Public domain
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 242
Id: 71955
Data: Nov 23, 2020
Imagine:
Un fragment din moaștele Sf. Antonie de la Iezerul Vâlcii a ajuns luni la singura parohie din Capitală care îl are ca ocrotitor. A fost un mare nevoitor, dar și un mare filantrop, care a rectitorit biserica de la Iezeru Vâlcii folosind inclusiv avutul personal, a spus Preasfinţitul .....
Data: Nov 23, 2020
Patriarhia Română a aflat cu surprindere că o entitate politică aflată în campanie electorală a tipărit, cu scopul de a le oferi cetățenilor ca material electoral, calendare creştin-ortodoxe (false) care conţin nu doar o siglă politică, ci inclusiv greşeli liturgice şi tipiconale, .....
Data: Nov 23, 2020
Mitropolitul Ioan al Banatului a asistat duminică, în Catedrala Episcopală Ortodoxă Sârbă din Timișoara, la Sfânta Liturghie şi a oficiat Slujba Parastasului pentru Patriarhul Irineu.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan a evocat personalitatea Patriarhului Serbiei, pe .....
Data: Nov 23, 2020
Biserica de lemn construită de Horea se află în proces de restaurare, urmând să fie valorificată prin intermediul realităţii virtuale, anunţă
Data: Nov 23, 2020
Viața ortodoxă văzută prin lentila aparatului foto în perioada 16-22 noiembrie 2020. Primii fulgi de zăpadă, fotografii cu biserici sau momente liturgice, toate surprinzând aspecte din ortodoxie.
Episcopul Macarie a explicat duminică în orașul suedez Helsingborg, în ce .....
Data: Nov 23, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).