Părintele Iulian, duhovnicul de la Prodromu, a fost inmormantat sambătă in cimitirul schitului romanesc din Sfantul Munte.
După prohodire, trupul părintelui a fost condus in cortegiu la locul de veci. Ctitorul și filantropul George Becali s-a numărat printre cei care au purtat năsălia. In cortegiu s-au mai aflat scriitorul Danion Vasile și biofizicianul Virgiliu Gheorghe.
Despărțirea de părintele lor, precum și solemnitatea și simplitatea cu care părinții din obște au citit și au cantat slujba inmormantării i-au făcut pe mulți dintre cei prezenți să verse lacrimi.
Nu s-a rostit niciun discurs sau cuvant de rămas bun in afara celor din textul slujbei.
Conform randuielii monahale, trupul ieroschimonahului a fost inmormantat fără sicriu, cu cărămizi la căpătai.
Părintele Iulian de la Prodromu a plecat la Domnul in varstă de 97 de ani. S-a născut in 8 ianuarie 1926 la Vorona, județul Botoșani. Părinții săi, Ilie și Elisabeta Lazăr, i-au pus numele de Ioan.
S-a inchinoviat la varsta de 20 de ani, la Mănăstirea Sihăstria Neamțului. In 1956, după ce făcuse și stagiul in armată (obligatoriu la acea vreme), a fost hirotonit diacon, apoi, preot.
In 1977, la 50 de ani, a mers in Sfantul Munte Athos. A stat patru ani la Schitul Lacu, apoi s-a stabilit la Schitul Prodromu unde este a primit ascultarea de duhovnic pentru obște și pelerini.
S-a mutat la cele veșnice vineri, 10 martie 2023.
Foto credit: Facebook / Schitul Romanesc Prodromu – Sfantul Munte Athos
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 33
Id: 77968
Data: Mar 14, 2023
Imagine:

O nouă donație de carte va ajunge in bibliotecile din Republica Moldova, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) al Guvernului Romaniei.
Cele peste 2.000 de cărți sunt oferite de Biblioteca Județeană .....
Data: Mar 15, 2023
Biserica Parohiei Mănăstirea Cașin II din județul Bacău, unica din țară care are hramul Sf. Simeon Noul Teolog, și-a serbat duminică ocrotitorul, la 1001 ani de la mutarea lui la cele veșnice.
Programul liturgic a .....
Data: Mar 15, 2023
Grația Sa Justin Welby, Arhiepiscop de Canterbury și Primat al Comuniunii Anglicane, a fost marţi intr-o vizită particulară la Patriarhia Romană.
Redăm comunicatul de presă transmis de Sectorul relații .....
Data: Mar 15, 2023
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” organizează proiectul „Centenarul Eroului Necunoscut (1923-2023)”, care se va derula in lunile martie, aprilie și .....
Data: Mar 15, 2023
Luni, numărul localităților in care se confirmase deja organizarea Marșului pentru viață 2023 era de 365. In 24 de ore, această cifră a ajuns la 374 și continuă să crească.
Marșul pentru .....
Data: Mar 15, 2023
„Grija și empatia pentru cei bolnavi sunt sentimentele care ne aduc mai aproape unii de ceilalți, ajutandu-ne să fim mai buni, mai iertători și mai ințelegători”, a afirmat duminică Arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi .....
Data: Mar 15, 2023
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Åži precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Este judecata indiferenta fata de suferinta altoraDuminica lasatului sec de carne (a Infricosatoarei judecati) (Mt. 25, 31-46) Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Åži se vor aduna inaintea Lui toate neamurile .....
Data: Feb 8, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).